Te plătesc să ieşi cu tata în oraş, la bere!
Anunţ apărut în Anglia: "Se caută persoane care să se alăture unui domn în vârstă pentru a bea împreună o bere - două la Pub-ul local."
Mike Hammond a fost bombardat cu oferte după ce a dat acest anunţ la Oficiul Poştal din satul său pentru a găsi pe cineva care să-i însoţească tatăl, Jack, în vârstă de 88 de ani, internat la un sanatoriu, în timpul ieşirilor pe care acesta le făcea la un Pub din apropiere, undeva în sudul Angliei.
În anunţ el oferea câştigătorului 7 lire sterline pe oră, plus decontarea cheltuielilor.
După ce a văzut atâtea răspunsuri la anunţul său, a decis să angajeze două persoane, în loc de una singură. Sarcinile de serviciu, adică de a bea cu tatăl său, au fost împărţite între doi pensionari: un fost doctor şi un fost militar.
"Tatăl meu va putea merge de acum de câteva ori pe săptămână la Pub – de trei ori cu noii săi prieteni şi de două ori cu mine.", a declarat joi Mike Hammond ziarului The Times. "Vreau să-l fac să se simtă din nou ca înainte de a merge la sanatoriu, să-i ofer din nou o mică parte din viaţa pe care o trăia atunci."
Miez
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu